Dacă abia ai adoptat un câine, fie că este la vârstă adultă, sau pui, cu siguranță vrei să ştii cam care este vârsta acestuia. În articolul ce urmează vom încerca să-ți oferim câteva indicii după care să te ghidezi pentru a afla vârsta patrupedului. Pentru a avea un cățel fericit și sănătos este important să ai toate informațiile necesare pentru îngrijirea lui. Iar vârsta patrupedului este unul dintre cei mai importanți factori.
În funcție de vârsta companionul tău vei ști:
- Cum să-i asiguri cea mai bună hrană, una care să-i ofere toți nutrienții, vitaminele și mineralele de care are nevoie.
- Când și cum poţi preveni afecțiuni cauzate de paraziți, viruși etc. Tot în această categorie intră prevenţia prin schema de vaccinare pe care medicii veterinari recomandă să fie realizată complet, la fel ca în cazul deparazitărilor interne și externe. De asemenea, este necesar să acorzi o atenție sporită pentru dantura cățelului.
- Ce activități, jocuri, plimbări poți face împreună cu patrupedul tău. În mod cert există diferențe și în acest sens: una este o partidă de joacă cu un blănos de 1 an și alta este când te bucuri de o plimbare relaxantă alături de patrupedul tău de 8 ani.
Iată la ce trebuie să fii atent dacă vrei să-ți dai seama de vârsta patrupedului:
- În cazul dinților de lapte, trebuie să știi că aceștia încep să erupă după primele 3-4 săptămâni de viață, iar schimbarea lor se produce când căţelul are deja 5-6 luni împlinite. Dantura definitivă este formată din 42 de dinți, acoperiți cu mucoasă gingivală. Tocmai acest înveliș ne poate indica, în funcție de uzura lui, vârsta aproximativă a blănosului, astfel: la 1 an și jumătate putem observa uzura mucoasei gingivale a incisivilor maxilarului inferior, la 2 ani şi jumătate – a dinților centrali de pe maxilarul inferior, la 3 ani și jumătate – a incisivilor maxilarului superior, la 4 ani și jumătate – a dinților centrali de pe maxilarul superior, la 5 ani – a dinților marginali de pe maxilarul inferior, la 6 ani – a dinților marginali de pe maxilarul superior. Între 6 și 10 ani, aspectul incisivilor, suprafața lor, capătă o formă rotundă sau ovală, iar începând de la vârsta de 10 ani incisivii vor începe să cadă.
- Cu ușurință vei putea observa cum, odată cu trecerea timpului, blana companionului tău nu va mai fi atât de deasă și strălucitoare, ci va dobândi un aspect mat. Ce mai poți observa sunt firele albe care apar mai ales în zona capului, începând cu vârsta de 6-7 ani.
Pentru şti cât mai precis ce vârstă are cățelul tău, cere ajutorul unui medic veterinar care va ști să interpreteze cât mai exact indiciile legate de vârsta reală a patrupedului.