În cazul câinilor, vârsta ideală de la care pot începe să fie spălaţi este după primele 8 săptămâni de viaţă. Până la această vârstă, medicii veterinari recomandă folosirea șervețelelor speciale pentru căţei, care se găsesc în farmaciile veterinare sau în pet shopuri, sau un prosop umed.
Pentru câinii adulți, medicii recomandă spălarea acestora de 3 sau 4 ori pe an, în funcție de lungimea firului de păr:
- Câinii cu blana scurtă se spală în medie de 2 ori pe an
- Câinii cu blana lungă se spală o dată la 3-4 luni
Cum spălăm cățelul?
Pentru că pielea cățeilor este diferită și are un PH specific, medicii recomandă doar folosirea șampoanelor speciale pentru câini. Nu folosim niciodată produse destinate oamenilor. În farmaciile veterinare și în pet shopuri există oferte variate de șampoane și balsam pentru căței, în funcție de tipul de blană.
Majoritatea câinilor iubesc apa și nu se împotrivesc atunci când sunt spălaţi, dar se poate întâmpla ca duşul sau temperatura apei să nu le fie pe plac, iar în astfel de cazuri spălatul patrupedului se poate transforma în… muncă de convingere şi încercări mai mult sau mai puţin nereuşite de a termina îmbăierea.
Iată câteva sfaturi pentru a evita o astfel de situație:
- Periați câinele înainte și după spălare pentru a evita formarea ghemotoacelor de păr;
- Folosiți un covoraş de cauciuc în cadă pentru a preveni alunecarea patrupedului;
- Verificați presiunea și temperatura apei. Presiunea prea mare, dar și zgomotul puternic al apei îl pot face pe cățel să devină agitat. Ca patrupedul să nu se sperie sau să se agite, nu direcţionaţi jetul duşului direct spre blană, ci puneţi voi mâna sub jet pentru a reduce din disconfort;
- După ce ați udat blana câinelui, șamponați, dar cu mare atenție la ochi și urechi. După şamponare, clătiți foarte bine;
La final, uscați bine blana cățelului folosind prosoape uscate. Nu folosiţi uscătorul de păr. Zgomotul făcut de aparat și senzația pe care i-o dă aerul cald atunci când intră în contact cu blana îi pot provoca patrupedului frică și disconfort.