Procesul de năpârlire la pisici este absolut firesc, mai ales când se schimbă anotimpul, și oricine dorește să crească o felină trebuie să aibă în vedere acest aspect înainte de a o aduce acasă. Dacă pisica năpârlește, nu trebuie să te îngrijorezi, fiindcă asta înseamnă că organismul ei funcționează normal și că e sănătoasă, și, mai mult decât atât, există metode eficiente prin care putem scăpa de părul lăsat de aceasta.
În cazul animalelor sălbatice, năpârlirea se produce de două ori pe an; în schimb, la animalele de casă lucrurile stau diferit: iarna, locuința este încălzită, iar vara folosim aparate de răcire a aerului, așadar temperatura este aproximativ aceeași pe toată durata anului, iar astfel năpârlirea are loc continuu.
Procesul de schimbare a blănii este influențat de orele petrecute în lumina soarelui. În plus, năpârlirea depinde și de rasă, de modul în care este îngrijită felina, de cât de des este spălată, precum și de stilul său de viață. Pisicile crescute în casă pot năpârli în orice perioadă a anului, însă lasă o cantitate de păr mai mică decât cele care trăiesc afară. Acestea din urmă năpârlesc primăvara și toamna, când zilele devin mai lungi și este mai mult soare, dar și atunci când se instalează frigul, blana lor devenind mai deasă și mai pufoasă.
Felina care năpârlește are nevoie de îngrijire specială
Periază mai des pisica! Partea neplăcută e că vei găsi păr în toată casa dacă nu îți ajuți pisica periind-o zilnic ca să scape mai ușor de părul care se desprinde. O poți peria pe spate și pe gât, unde blana e mai fină și mai pufoasă, când o ții în brațe, ori când îi dai să mănânce hrană umedă. 30 de secunde, un minut/zi sunt suficiente. Astfel, felina va avea o blană frumoasă și sănătoasă, iar părul îi va cădea mai puțin.
Oferă-i hrană premium și vitamine!
Mâncarea este foarte importantă: alimentele din dieta pisicii trebuie să fie de calitate. În plus, e recomandat ca toamna, la fel şi primăvara, să îi dăm vitamine pentru a-i întări organismul în fața schimbărilor bruște ale vremii. În perioada aceasta se înmulțesc și virusurile, ce pot fi fatali pisicii, mai ales dacă nu este încă vaccinată. Cu o dietă bogată în vitamine însă, felina nu va mai fi atât de stresată, cât să elimine părul pe care-l înghite, ci va deveni activă, jucăușă și mult mai cooperantă, iar asta o va ajuta să-și mențină pielea și blana sănătoase.
Folosește aspiratorul!
Pentru curățarea casei de păr, aspiratorul și uneori rolele cu bandă adezivă rămân cele mai bune soluții. Dacă felina nu lasă foarte mult păr, folosește mopul o dată la două zile sau o lavetă umedă pentru a îndepărta firele sau puful de pe canapele și fotolii.
Fă-i baie, dar cu atenție și cât mai rar!
Dacă ai copii mici sau în casă există persoane cu alergii, iar pisica are acces și afară, printre plante alergenice, poți să-i faci baie. Atenție! Nu spăla capul pisicii cu dușul, ci umezește palma și șterge blănița de pe cap, având grijă să nu-i intre apă în urechi și nas. De asemenea, blănița trebuie uscată foarte bine înainte de a lăsa pisica din nou afară.
Din fericire, pe piață există inclusiv șampoane pentru baie uscată, o spumă care se aplică pe blană, apoi se curăță cu prosopul sau se piaptănă.
Dacă pisica ta năpârlește la fel de mult pe toată perioada anului, vei descoperi că aceasta poate deveni sensibilă în ceea ce privește hrana pe care i-o dai sau poate avea alergie la praf. În alte cazuri, când pisica vomită din cauza ghemotoacelor de păr pe care le înghite, este recomandat să îi tunzi blana de 3-4 ori pe an.
Reține întotdeauna că, înainte de a pune în aplicare astfel de măsuri sau înainte de a-i administra felinei vreun medicament, e bine să consulți medicul veterinar și să ții cont de sfaturile lui.