Ne dorim să ai o vacanță cât mai plăcută alături de companionul tău și de aceea ne-am gândit să-ți oferim câteva sfaturi despre ce anume trebuie să pregătești înainte să pleci în călătorie pentru blănosul tău.
Așa cum tu îți faci bagajele și te asiguri să nu uiți vreun lucru important de care ai putea să ai nevoie îm vacanța mult așteptată, așa și patrupedul tău are nevoie ca tu să-I asiguri câteva necesități. Iată care sunt acestea:
Cartea de sănătate şi paşaportul animalului de companie
Nu uita că pentru a pleca în vacanţă cu căţelul, acesta trebuie să aibă vaccinările aduse la zi. Toate vaccinurile, cât şi data la care au fost făcute, vor fi trecute de către medicul veterinar în cartea de sănătate, dar şi în secţiunea specială din paşaport. Înainte de ieşirea din ţară, căţelul tău va avea nevoie de un consult al medicului veterinar, în urma căruia să fie declarat „apt pentru transport”.
Microcipul
Este bine să te asiguri, înainte de a pleca la drum, că patrupedul tău are toate actele în regulă. Înainte de a pleca este necesar să microcipezi câinele cu un microcip standard, care trebuie să conţină codul alocat României: 642. Asta o poţi face la orice medic veterinar autorizat să opereze cu baza de date RECS (Registrul de evidenţă a câinilor cu stăpân). Microcipul conţine informaţii esenţiale (numele, adresa, numărul de telefon al stăpânului), iar în caz de pierdere a câinelui, găsitorul să te poată contacta. Dacă patrupedul este deja microcipat, trebuie doar înregistrat în baza de date.
Medicamente, kit de prim-ajutor
Indiferent dacă prietenul tău patruped se află sub tratament sau nu, este indicat ca înainte de a pleca în călătorie să te consulţi cu medicul veterinar în privinţa medicamentelor ce nu ar trebui să-ţi lipsească din bagaj: antivomitive, calmante sau sedative uşoare (în cazul călătoriei cu avionul, de exemplu), unguente antialergice, picături pentru urechi şi ochi sau alte medicamente pentru situaţii neprevăzute. Din kit nu trebuie să lipsească bandajele, foarfecele sau termometrul. Fă-ţi din timp o listă cu cabinete sau clinici veterinare în apropierea destinaţiei de vacanţă. Este foarte important să poţi apela la un medic de specialitate în cazuri de urgent
Bolurile de mâncare
Se ştie că patrupezii se ataşează de lucrurile care fac parte din vieţile lor şi care-i înconjoară zi de zi. Nu uita să pui în bagaj bolul preferat pentru mâncare şi pe cel pentru apă.
Jucăriile
Jucăriile preferate nu au voie să lipsească din bagaj. Dacă există ceva care să-i amintească de confortul de acasă, de exemplu o păturică, nu ezitaţi să o luaţi cu voi, căci căţelul se va simţi mult mai liniştit.
Mâncarea preferată
E indicat să ai suficient din mâncarea lui preferată, chiar extra-cantitate, căţelul tău nu se va supăra! Nu este indicată hrănirea câinelui înainte sau pe durata călătoriei cu maşina, căci e posibil ca prietenul tău blănos să sufere de rău de mişcare. De asemenea, sunt indicate pauzele pentru hidratare, iar bolul de apă să fie scos din maşină, pe o porţiune plană, fără balans de mişcare.
Cuşca de transport
În funcţie de mijlocul de transport cu care vei călători, vei avea nevoie de o cuşcă de transport omologată. Cuştile de transport pentru avion sunt diferite faţă de cele pentru transportul terestru sau cel acvatic. Dacă vei călători cu maşina, cuşca de transport trebuie să fie adaptată în funcţie de talia animalului tău de companie. De asemenea, încearcă să nu îi schimbi „căsuţa“ chiar înainte de a pleca la drum, căci se va simţi stresat şi indispus pe toată durata călătoriei