Medicina veterinară s-a aflat în ultimii ani într-o continuă evoluție, astfel încât specialiștii din domeniu speră în viitor la clinici și spitale veterinare multidiciplinare, după modelul celor care servesc medicinei umane.
Clinici sau spitale veterinare multidisciplinare în slujba pacienților necuvântători, aceasta este forma sub care animalele de companiei ar trebui să beneficieze de cel mai rapid și de calitate tratament sau serviciu medical.
Conf. Univ. Dr. Iuliana Ionașcu, președinte al Asociației Române de Oftalmologie Veterinară, ne-a conturat o imagine clară despre cum ar putea să arate medicina veterinară în viitor, astfel încât medicii veterinari să ofere cele mai bune servicii pacienților.
„În momentul acesta, în România, noi evoluăm cu viteza luminii pe ceea ce înseamnă patologie în clinică pe animale de companie, câine și pisică, exoticele la fel. Cred că medicina veterinară va trebui să evolueze în așa fel încât: eu mă ocup de cardiologie, eu sunt un bun ecografist, eu sunt un bun dermatolog, eu fac oftalmologie, eu sunt un chirurg bun, sunt un ortoped bun, eu sunt un endoscopist bun. Dacă am fi toți într-un loc ar fi mult mai simplu și pentru noi, și pentru caz, să-l duci la final cu un diagnostic și un tratament. Fiecare să se ocupe de, este mult spus specialitate, de dragostea lor. În momentul în care iubeşti o anumită ramură şi faci numai ramura aceea, deja eşti specialist acolo.
În România mi-aș dori să prind momentul acela când de fapt zece clinici mici sau zece cabinete mici s-au așezat frumos într-o clădire mare, fiecare cu pacienții lui. O clinică multidisciplinară, să-l trimită la unul, la altul, acolo, și să ne ajutăm toți pe toți. Nu vom mai putea câștiga și nu vom putea face performanță acolo unde suntem de unii singuri”, a spus Dr. Iuliana Ionașcu, președintele Asociației Române de Oftalmologie Veterinară.
România nu este departe de a avea clinici multidisciplinare pentru animalele de companie. Una dintre condiții este ca medicii veterinari să înțeleagă cât de importantă este evoluţia profesională prin specializare continuă şi ultraspecializare.