Mă trezesc în fiecare dimineață pășind spre bucătărie, unde mă așteaptă borcanul de cafea naturală și espressorul, gata să fie folosite. O savurez în compania unei antilope foarte curioase de tot ceea ce se petrece în jurul ei. Mă întâmpină zilnic când îmi aude zgomotul pașilor pe veranda din fața casei. Adulmecă mirosul țigărilor românești și încearcă să fure fiecare obiect pe care îl găsește la îndemână.
Luciana Rus, USAMV Cluj Napoca
Gheparzii adulți din curtea lui Gunther, Veepie și Indie, privesc indiferenți de la distanță. La 6:50 îmi aranjez stângace hijab-ul și plec, însoțită de Abdi. Încă nu mi-am făcut curaj să mă aventurez singură pe străzile aproape pustii ale Hargeisei, chiar dacă am nevoie de doar 2 minute să ajung la destinație.
Abdi mă ajută să hrănesc gheparzii. El pare să cunoască mai bine comportamentul lor și limitele care se impun în cazul interacțiunii cu ei. În cușca “celor trei muschetari” se intră doar înarmat cu o coadă de matură, folosită pentru a păstra distanță. După ce se termină spectacolul, Abdi își ia rămas bun, folosind cuvintele “Thank you” și “Sorry” pe post de semne de punctuație. Pare un om bun, deși se simte prezența unei bariere lingvistice care mă limitează oarecum să îl cunosc mai bine.

Cei doi îngerași, Feather și Kidi, așteaptă până când spectacolul din curte ia sfârșit. “Ciripesc” când simt mirosul cărnii amestecate cu suplimentul vitaminic. Kidi încă mai consumă lapte. Pare dominată de Feather care este cu o luna mai mare decât ea și de multe ori am căutat soluții să le separ, până se liniștesc apele și se termină jocul agresiv. Feather pare să manifeste comportamentul specific, deși a fost luată de lângă mama ei la doar 6 săptămâni. Își arcuiește spatele când se pregătește să atace, își arată gingiile, respiră greu și sacadat când își manifestă comportamentul de luptă. Sunt amândouă într-o stare foarte bună, deși atunci când au ajuns aici, au avut nevoie de zile întregi de terapie intensivă.
M-am obișnuit să anunț și să notez fiecare detaliu. Folosim atât metodă clasică, “agenda”, în care se notează inclusiv cantitatea de hrană administrată în fiecare zi, cât și varianta evoluată a acesteia, baza de date.
O aștept pe Nujuum, îngrijitoarea gheparzilor din sânul CCF, să se întoarcă din stagiul de pregătire din Iordania. Îmi petrec timpul liber chat-uind pe WhatsApp cu oamenii dragi mie. Am cunoscut o mulțime de persoane noi aici, cu personalități și scopuri variate, cu viziuni și percepții diverse. Încă nu am reușit să mă atașez de localnici, deși par oarecum încântați de prezența “persoanelor albe”. Presupun că și nivelul meu de inteligență socială contribuie la păstrarea acestei bariere, mai ales datorită ideologiilor mele feministe. Prin urmare, ca sfat prietenesc pentru fetele care urmează să pășească pe acest tărâm, aveți mare grijă la vestimentație și îndesați-vă în bagaje fuste sau rochii lungi, indiferent dacă arătați mai provocator în ele decât într-o pereche banală de blugi.
M-am pregătit intens pentru cursul de sâmbătă de la Universitatea din Hargeisa. Decanul pare foarte deschis noilor colaborări, dar în același timp cunoaște carențele Universității și imperfecțiunile sistemului. Mă întâlnesc cu studenții, cu puține emoții. Rămân surprinsă de entuziasmul lor, de dorința de a învăța și de implicarea de care dau dovadă. Știu că, poate patologia felinelor, subiectul pe care îl abordez, nu face parte din sfera lor de interes, dar încerc să ii conving că peste ani, lucrurile se pot schimba și odată cu creșterea puterii economice, oamenii își vor căuta alinarea în animalele de companie.
Sfârșitul de săptămână mă surprinde cu zâmbetul pe buze, convinsă că am realizat ceva și optimistă că în săptămâna care urmează voi realiza și mai multe. Îmi promit că voi încerca să descopăr și să înțeleg obiceiurile, stilurile de viață și idealurile oamenilor de aici.
*jurnalul Lucianei Rus din primele 2 săptămâni este preluat de pe pagina de Facebook Ceva Sante Animale România, secțiunea Notes.
Luciana Rus, USAMV Cluj Napoca
Îmi încep cel de-al doilea an de doctorat cu forțe proaspete și noi atribuții. Studiez bolile vectoriale ale felinelor domestice și sălbatice, mai exact agenții parazitări și bacterieni transmiși de diverse căpușe, purici, flebotomi etc.
Coordonatorul tezei de doctorat, Prof. Dr. Andrei Mihalca, îmi propune să mă înscriu într-un program de voluntariat, la un adăpost de gheparzi confiscați de la comercianții ilegali de animale sălbatice, în Hargeisa, Somaliland. Fiind încă pe meleaguri Africane, tocmai ce agrease o colaborare între Fondul de Conservare a Gheparzilor (CCF), Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară, Cluj-Napoca și Universitatea de Medicină Veterinară și Farmacie, Brno, Republica Cehă. CCF este o organizație non-profit globală a cărei misiune este de a salva gheparzii, specia de feline mari care se află cel mai sus pe lista speciilor pe cale de dispariție din Africa, cu o populație ce ajunssese la aproximativ 7500 de indivizi în anul 2017, de la 100000 la începutul anilor 1900. Gheparzii își pierd tot mai mult din habitat în favoarea activităților umane, intrând în conflict cu oamenii, și fiind vânați fie pentru piele, fie furați ca pui pentru a fi vânduți ilegal ca și animale de companie. Marea majoritate trăiesc în afara zonelor protejate ale Africii, salvarea acestora necesitând aplicarea unor metode de conservare a gheparzilor, dar și a ecosistemelor din care aceștia fac parte. Astfel, VSF-CZ și cele două universități își propuneau să trimită voluntari în sânul Africii, pe o perioadă de doi ani. Dr. Angela Ionică, medic veterinar și cercetător, urma să deschidă programulde voluntariat în luna octombrie, iar mie mi se preda ștafeta la finalul lunii noiembrie.
Pentru a fi voluntar în cadrul acestui proiect, este necesară diploma de medic veterinar, deși pot fi acceptați și studenții în an terminal, cu condiția ca aceștia să dețină experiență practică vastă. Cunoașterea limbii engleze la nivel avansat și experiența clinică sunt o necesitate, în timp ce participările la alte acțiuni de voluntariat constituie un atu pentru viitorii voluntari.