Când vorbim despre deparazitarea animalelor de companie, majoritatea proprietarilor se gândesc la modalităţi de a scăpa de purici şi eventual de viermii intestinali. Vom vorbi în cele ce urmează, pe scurt, despre acest subiect foarte important pentru sănătatea şi bunăstarea patrupedelor din vieţile noastre.
Dr. Andrei Calinciuc
Patologii produse
Gândindu-ne la paraziţi, de regulă ne vin în minte senzaţiile de mâncărime şi scăderea în greutate sau lipsa apetitului micilor noştri prieteni. Însă parazitozele pot aduce cu ele mai mult decât atât şi, foarte important, că majoritatea zoonozelor (boală infecţioasă sau parazitară la animale, transmisibilă omului) se bazează pe ajutorul acestor organisme pentru răspândire.
Paraziţii externi:
Purici: Dermatita alergică este produsă de reacţia organismului la saliva puricelui. Câinele sau pisica se scarpină în exces, producând răni cutanate ce se suprainfectează şi astfel apare alopecia. La fel de întâlnită este infestaţia cu bacterii din genul Mycoplasma, transmisă prin intermediul muşcăturii de purice. Aceasta se manifestă prin anemie cronică sau acută. Larvele de Dypilidium caninum au drept gazdă intermediară puricele, iar astfel patrupedul se poate infesta, dezvoltând parazitism intestinal.
Căpuşe: Muşcătura acestora produce iritaţii şi granuloame cutanate cu posibilitatea suprainfectării. Cea mai cunoscută patologie asociată acestor acarieni este Babesioza, ce se traduce prin anemie acută sau supraacută, cu afectarea gravă a funcţiei renale. Boala Lyme, foarte cunoscută şi în patologia umană, transmisă exclusiv prin muşcătura căpuşelor din genul Ixodes, prezintă vagi semne la debut, dar efectele pe termen lung pot fi foarte grave: pareze, cardiopatii, probleme articulare. Erlichioza canis şi Micoplasmoza fac şi ele parte din suita de boli transmise de căpuşe.
Ţânţari: La nivel mondial, ţânţarii sunt răspunzători de cel mai mare număr de decese produse în rândul oamenilor. Canidele şi felinele pot fi afectate în principal de transmiterea larvelor de Dirofilaria immitis. Filarioza cardiacă (viermii cardiaci) produce insuficienţă cardiacă progresivă şi embolism, iar ca simptom animalul manifestă oboseală la efort. Profilaxia este esenţială pentru limitarea diseminării bolii şi a proceselor patologice circulatorii cronice.
Flebotomi: Sunt insecte asemănătoare ţânţarilor. Înţepătura acestora poate produce Leishmanioza, boală tradusă clinic prin pierderea apetitului şi probleme dermatologice. Profilaxia bolii este foarte importantă deoarece, deşi există tratament, aceasta nu se vindecă complet.
Dintre paraziţii externi necesită menţionaţi păduchii, muştele şi tăunii. Deşi nu se află printre vectorii unor boli importante, crează disconfort, prurit şi patologii ale pielii.
Paraziţii intestinali:
Nematode (viermi rotunzi): Toxocara canis, Toxascaris leonina, Uncinaria stenocephala, Ancylostoma caninum, Trichuris vulpis.
Cestode/Tenii (viermi laţi): Echinococcus granulosus, Echinococcus multilocularis, Dipylidium caninum, Taenia spp., Multiceps multiceps, Mesocestoides spp.
Coccidii: Isospora spp.
Protozoare: Giardia lambia.
Clinic se manifestă în general prin semne digestive sau respiratorii, pierderea progresivă a apetitului, sindrom de maldigestie/malabsorbţie, intoxicaţie. Importanţa tratării şi a profilaxiei fiind cu atât mai mare cu cât animalul trăieşte în acelaşi mediu cu proprietarii.
Ce sunt paraziţii?
Paraziţii reprezintă organisme ce trăiesc, se hrănesc şi se înmulţesc în detrimentul gazdei, producând acesteia o serie largă de simptome. Dimensiunile paraziţilor variază de la o simplă celulă până la un organism complex şi se pot găsi pe suprafaţa animalului, la nivelul cavităţilor acestuia, a organelor, în sângele său sau în interiorul anumitor celule. Este bine de ştiut că unele organisme parazitare pot fi vectori de transmitere pentru alţi paraziţi.
Profilaxie şi combatere
Pe piaţa de profil din România există o gamă diversă de produse ce au ca rol tratamentul şi profilaxia parazitozelor. În funcţie de modul de administrare, antiparazitarele pot fi orale (comprimate sau sirop), topice locale (pipeta sau zgarda) ori injectabile. Există produse ce înglobează efectul intern şi extern.
Acestea diferă între ele prin substanţele active folosite, spectrul antiparazitar, metoda de administrare şi timpul de acţiune. Medicul veterinar curant, împreună cu proprietarul, va alege metoda şi frecvenţa deparazitărilor în funcţie de vârsta animalului, starea fiziologică, presiunea parazitară din mediu şi tipul de paraziţi la care patrupedul este expus.
Dr. Andrei Calinciuc
Medic veterinar în cadrul clinicii Crystal Vet din Bucureşti
