Nu-i așa că sunt tare drăguți patrupezii care ies la plimbare cu hăinuţe colorate sau accesorii de îmbrăcăminte?! Obiceiul acesta de a-i îmbrăca pe patrupezi nu este tocmai benefic pentru companionii noștri, mai ales pentru unii din anumite rase.

Să nu uităm că înainte patrupezii trăiau în sălbăticie și de aceea natura i-a înzestrat cu blană, pentru ai proteja de frig și umezeală. Odată cu domesticirea cânilor și intrarea în gospodăriile oamenilor, corpul acestora a mai pierdut din reflexele și abilitățile de supraviețuire de odinioară.
De-a lungul timpului au apărut și alte rase, de talie mai mică sau mai mare, cu blană mai scurtă sau mai lungă, căței care s-au născut deja domesticiți și care nu a fost expuși condițiilor unui trai în natură.
De aceea este recomandat să avem grijă de patrupedul născut şi crescut pe lângă noi mai ales atunci când temperaturile scad sub zero grade, ajutându-l cu un accesoriu de îmbrăcăminte. În special dacă face parte dintr-una din categorii:
- cățeii tineri (cățelușii)
- câinii de talie mică și cu blana scurtă
- câinii seniori
- câinii cu probleme de sănătate

Dacă blănosul nostru are nevoie de îmbrăcăminte, aveți grijă în primul rând la materialul din care este confecționată aceasta. Este important ca vesta să acopere spatele cățelului, de la gât și până la coadă, deoarece aceasta este zona cea mai afectată de frig. Atunci când achiziţionaţi haine speciale pentru căţei să fiţi atenţi să nu aibă multe cusături sau etichete pe interior căci pot irita pielea blănosului.
Pentru orice sfaturi legate de îngrijirea patrupedului pe timp de iarnă nu ezitaţi să întrebaţi medicul veterinar, chiar şi în timpul unui control de rutină.