Ana-Maria Minciuc
Petreci ore în șir cu micul tău companion, te joci cu el, îl privești dormind, mâncând, faceți activități împreună, în casă sau în aer liber, aveți tabieturi și momente de rutină și astfel tu eşti cel care îl cunoaște cel mai bine. Astfel, micile modificări în rutina și obiceiurile sale, le identifici imediat, iar uneori aceste modificări îți pot ridica întrebari legate de starea lui de sănătate.
Ce trebuie să ştii despre bolile cardiace ale animalelor de companie?
Bolile cardiace sau bolile inimii, în general, ne duc cu gândul la animale înaintate în vârstă, care au hipertensiune, sau la animăluțele sedentare, care respiră greu. Nu sunteţi departe de realitate, dar vin cu ceva completări.
În multe privințe, în mod special în patologia cardiovasculară, pisica este foarte diferită de câine, atât prin manifestarea semnelor clinice, cât și prin tipul bolilor pe care le dezvoltă.
Afecțiunile cardiovasculare ale pisicii sunt foarte similare cu bolile întâlnite la om, incidența cea mai mare fiind a cardiomiopatiei hipertrofice și a hipertensiunii arteriale.
Cardiomiopatia hipertrofică este o boală cu fond genetic la anumite rase (Main Coon și Ragdoll) și de cauză necunoscută la restul raselor. Însă, în ultimii ani, rasele British Shorthair și European Shorthair sunt mai reprezentative, și nu este diagnosticată la vârste avansate, ci, din contră, media de vârstă fiind de 2-3 ani. Pe de altă parte, hipertensiunea arterială este diagnosticată la pisici cu vârsta de peste 7 ani și cu incidență crescută la vârstele geriatriei, vârsta la care se asociază sau chiar determină și alte afecțiuni ca insuficiența renală cronică, accidente vasculare sau orbirea. Un mare defect al pisicilor la acest capitol este că manifestarea clinică a acestor boli este foarte ștearsă și, de multe ori, sunt sesizate stări de disconfort când deja insufciența cardiacă este decompensată.
Câteva din semnele clinice constant observate de proprietar acasă, până să se prezinte la consultație cu pisica, sunt:
- disconfortul respirator atât în repaus, cât și în activitate, la efort sau joacă, pe care treptat o va evita pentru a nu-și consuma din resurse și astfel va deveni mai somnolentă și apatică
- pofta crescută de apă însoțită de urinare mai frecventă și în cantitate mai mare.
Câinii, pe de altă parte, au și ei o paletă mai bogată de boli cardiovasculare, dar spre deosebire de pisică, câinele prezintă semnele de insuficiență cardiacă mai devreme și sunt ceva mai evidente, dar în comun au disconfortul respirator și scăderea rezistenței la efort. La câinii cu insuficiență cardiacă mai pot fi observate și semne ceva mai dramatice ca: sincopa sau leșinul, slăbirea progresivă și tusea. Tusea nu este specifică bolilor de inimă și are nevoie de investigații mai amănunțite pentru a identifica de unde provine – de la o simplă răceală, astm bronșic sau de la dilatația severă a inimii.
Cea mai frecventă boală de inimă diagnosticată la câini, mai ales la câinii din rasele de talie mică și medie, într-un procent covârșitor de 75%, este boala valvulară mitrală sau BVM. Această boală este dobandită odată cu înaintarea în vârstă și este reprezentată de o degenerare a valvelor mitrale și nu numai. Deci o boală de bătrânețe, însă, datorită medicinei moderne și a cercetărilor farmaceutice, modificările acestor valve pot fi identificate timpuriu prin ecocardiografie și, firesc, se pot stadializa pe baza informațiilor obţinute și începe administrarea de medicație pentru a întarzia decompensarea cardiacă, adică întârzierea manifestărilor clinice și creșterea longevității și a calității vieții.
Dacă boala valvulară mitrală afectează în mod special rasele de talie mică și medie, rasele de talie mare și gigant sunt predispuse la afecțiuni ale miocardului, astfel mușchiul inimii devine subțire și ineficient, dezvoltând cardiopatie dilatativă.
Există multe boli cardiovasculare care pot fi dezvoltate de micii sau marii noștri companioni, atât dobândite pe parcursul vieții, cât și congenitale, cu care se pot naște. Vestea bună este că în timpul oricărui consult la medicul veterinar se realizează o metodă clinică care identifică de timpuri modificările de sunet, ritm și frecvență ale cordului și niciunul dintre noi nu uită să facă asta – ascultația inimii cu stetoscopul.
Însă, proprietarii sunt cheia, deoarece aceștia observă mult mai repede decât medicul veterinar unele semne, petrecând cel mai mult timp cu animalul de companie și cunoscându-l cel mai bine. Majoritatea relatărilor proprietarilor sună astfel: într-o anumită zi este mai apatic, bea mai multă apă, urinează mai des, a mai slăbit puțin, „limba și gura i s-au albăstrit”, are o tuse horcăitoare/ înecăcioasă , iar atunci când doarme toracele prezintă mișcări mai ample.
Poate nu o să vă vină să credeți, dar în diagnosticarea timpurie a bolilor de inimă cheia este reprezentată de proprietar, cu cât se adresează medicului veterinar mai devreme cu atât calitatea și longevitatea vieții animăluțului sunt mai crescute. Printr-o comunicare cât mai bună cu medicul veterinar se pot oferi informații prețioase pentru investigații cât mai țintite și se poate dezvolta un plan de tratament și o monitorizare specifică fiecărui pacient. Temele pentru acasă cerute de medic pentru ca proprietarul să monitorizeze, să noteze și să documenteze (tehnologia smartphone oferă aplicații specifice de monitorizare și, bineînțeles, și simplele filmulețe cu semne clinice) cât mai riguros în timpul dintre consultații sunt extrem de valoroase și consolidează relația de echipă dintre medic-pacient-proprietar oferind un prognostic de viață mai bun.
Ce trebuie să știm despre consultul și modul de desfășurare al unui examen cardiologic?
Consultul cardiologic primar este realizat de medicul veterinar, care îl are în observație de prevenție anuală pe blănosul patruped. În momentul în care acesta va observa modificări ale sistemului cardiovasular (bătăi cardiace neregulate, suflu cardiac, tensiune arterială crescută) sau respirator, va recomanda un consult la un medic veterinar cu specialitate în cardiologie.
În timpul unui consult cardiologic nu i se va administra vreun medicament injectabil care să îl supere pe blănos, ci, din contră, acesta va fi răsfățat cu recompense pentru a crea o atmosferă plăcută și relaxantă, va primi numeroase mângâieri și cele mai frumoase dezmierdări şi, mai mult de atât, va beneficia și de o ședință foto, în exclusivitate, a inimii, doar pentru el – ceea ce va reprezenta examenul ecocardiografic.
Pe lângă toate aceste mențiuni, trebuie să mai completăm câteva dintre manoperele importante, dar nedureroase, pe care un medic cardiolog le va efectua pe parcursul unei consultații. Începem prin a-i asculta inima și plămânii patrupedului tău (o altă mângâiere pe lângă celelalte ☺), i se va monitoriza funcționalitatea și conductibilitatea electrică a inimii prin prinderea cu ajutorul unor „clămițe colorate” la cele patru membre (electrozii pentru ECG), cu efectuarea unei electrocardiogramei, i se va verifica tensiunea arterială prin montarea unei brățări fie roșie, fie albastră (în orice caz colorată ☺) și, nu în ultimul rând, va vedea în exculsivitate imagini alb/negru/gri ale pereților, valvelor și ale camerelor cardiace. Dacă toate acestea nu au fost suficiente, vom vedea o inima colorată cu ajutorul funcției Doppler care redă un frumos mozaic de culori (roșu, galben, albastru, verde) al fluxurilor de sânge care circulă în interiorul cavităților cardiace, aceste culori putând fi observate prin intermediul unei ecocardiografii și interpretate cu acuratețe. Toate aceste investigații sunt complexe și durează ceva mai mult decât un simplu consult, de aceea se folosesc cât mai multe trucuri pentru a face ca manoperele să fie ușor de tolerat și pacienții să nu își piardă răbdarea.
Povestea cardiologiei este complexă și plină de acțiune și emoție, dar ce trebuie să rețineți este că medicina animalelor de companie a evoluat, medicii acumulează în fiecare an informații noi și își dobândesc noi abilități pentru a surprinde cât mai timpuriu bolile cardiovasculare și pentru a le preveni sau întârzia în evoluție. Recomandăm și vizitele regulate la medicul veterinar, chiar și atunci când credeți că blănosul nu are nicio problemă. Acestea pot face o diferență semnificativă în durata și calitatea timpului petrecut împreună, în familie.
Ana-Maria Minciuc este studentă în anul VI la Facultatea de Medicină Veterinară din Iași și angajată la Clinica Veterinară Pet’s Land încă din anul IV, pe post de Asistent Veterinar. De aproximativ un an a început să dezvolte o pasiune pentru una din ramurile minunate ale medicinei veterinare, precum Cardiologia, iar cu ajutorul Dr. Diana Mocanu, îşi doreşte să parcurgă și să deprindă cât mai multe secrete ale acestei specializări.
