Nu-i așa că abia aștepți ca vremea să se încălzească, pentru a te bucura alături de companionul tău de natură? Nu doar plimbările în aer liber sunt benefice pentru sănătatea câinelui, ci și toate acele activități care îi oferă mai multă libertate de mișcare și care ajută, totodată, la consolidarea relației blănosului cu stăpânul său.
Citeşte despre acestea, plus alte idei numai bune de petrecere a timpului liber alături de cățelul tău:
O plimbare pe jos. În general, un câine are nevoie de 1 – 2 ore de mișcare pe zi, în apropierea casei, într-un loc în care nu circulă mulți oameni, unde este şi spațiu verde. Cel puțin 30 de minute în aer liber sunt cel mai bun exercițiu pentru ca patrupedul să fie mai activ și mai sănătos – mișcarea previne obezitatea, crește imunitatea și calitatea somnului, îl ajută să fie mai disciplinat, îi stimulează mintea și corpul.
De asemenea, îi oferă posibilitatea să exploreze natura și să interacționeze cu alți câini, dar în același timp îl ajută să interacționeze mai bine cu tine.
O drumeție în natură, cu familia și câinele, într-un loc frumos, la începutul primăverii. Toată lumea va avea de câștigat – mersul pe jos este sănătos, iar aerul curat de la munte, spre exemplu, previne bolile respiratorii și pulmonare. În plus, drumețiile la munte te ajută să te încarci cu energie pozitivă.
Un sport pe care să-l practici împreună cu câinele tău. Cele mai populare sunt: aruncarea discului (ajută la menținerea condiției fizice a câinelui), mersul și alergatul în cross (crește viteza de mișcare și rezistența câinelui), plimbarea în pas alert și jogging ușor, mersul la pas, cursele cu obstacole contra-cronometru (de tip flyball), prinderea obiectelor, înotul în zilele mai calde.
Ciclism alături de câine. Poți călători cu bicicleta în locuri minunate, ținând câinele în spate, într-un rucsac, dacă este de talie mică. Asigură-te înainte de plecare că acesta este calm și că ai la tine apă și mâncare.
Plimbarea cu barca pe lac. Vei fi uimit de cât de mult se bucură companionul tău în astfel de călătorii, admirând natura din jur.
O întâlnire cu rude sau prieteni apropiați care au și ei câini. Aceasta poate fi un fel de party pentru animalul tău de companie, pentru că va putea socializa cu alți câini și îl va ajuta să aibă un comportament mai bun. E important pentru dezvoltarea patrupedului să socializeze cu alte animale chiar din primul an de viață.
Fotografii cu câinele tău. Cele mai frumoase amintiri sunt cele cu animalul de companie, fericit și plin de viață, alături de stăpân, în mijlocul naturii. Deoarece au obiceiul să nu stea la fotografii, cea mai bună metodă pentru a-i atrage atenția este să vorbești cu el în timp ce îl fotografiezi. De asemenea, îl poti surprinde în imagini în timp ce se distrează.