Chiar dacă sunteți iubitori de pisici, cu siguranță nu știti totul despre ele. Nu degeaba felinele sunt cunoscute drept creaturi misterioase, considerate sacre în mai multe culturi.
Vă prezentăm câteva curiozități care vă vor ajuta să vă cunoașteți mai bine animalul de companie.
- Faptul că pisicile au fost venerate în Egipt este cunoscut deja, dar știați că felinele au fost declarate sacre și în Japonia în jurul anului 1000?
- Pisicile au o vedere nocturnă fantastică – pot vedea de 5 ori mai bine decât oamenii, mai ales dacă ținta se află în mișcare, folosind doar o șesime din lumina de care noi avem nevoie pentru a vedea.
- De asemenea, felinele văd și ele în culori, chiar dacă nu pot distinge atât de multe nuanțe ca ochiul uman.
- O pisică adultă sănătoasă petrece aproximativ 15% din timp într-un somn adânc, 50% într-un somn ușor, iar în restul timpului este trează. Acest program îi permite să devină alertă la capacitate maximă imediat după ce se trezește.
- O pisică cu o condiție fizică bună poate atinge viteze de 31 km/h, dar nu are abilitatea de a menține acest ritm mai mult de 1 minut. De asemenea, poate sări de 5 ori lungimea propriului corp.
- Felinele sunt cel mai active dimineața și seara, pentru că atunci sunt cele mai bune momente de vânat.
- O pisică are 244 de oase în corp, spre deosebire de oameni, care au doar 206. Au 60 de vertebre, 20 dintre acestea fiind localizate în coadă, pentru flexibilitate.
- Secțiuni din creierul unei pisici, responsabile de înțelegerea, filtrarea și gestionarea emoțiilor, corespund cu cele din creierul uman.
- Pisicile se nasc cu 26 de dinți de lapte care, pe măsură ce cresc, sunt înlocuiți de 30 de dinți permanenți.
- Pisicilor nu le place mâncarea nici prea caldă, nici prea rece. Aceasta trebuie să aibă o temperatură medie, ca și cum s-ar afla în sălbăticie.
- Majoritatea pisicilor adulte nu au enzima necesară pentru digererea laptelui.
- Pisicile au propriile amprente, adică nasul are riduri unice și nu există două nasuri la fel
- Se pare că pisicile miaună numai la oameni, nu și la alte pisici.
- Pisicile sunt creaturi extrem de intuitive, de aceea pot ghici uşor starea în care vă aflați după tonul vocii folosit. Dacă vreți să vă calmați pisica, vorbiți-i cu o voce calmă.