Suntem în luna lui cuptor, iar specialiștii recomandă să stăm în casă la orele amiezii pentru a ne feri de efectele căldurii extreme. Acest lucru ar trebui să ne preocupe și atunci când vine vorba de companionii noștri. Spre deosebire de oameni, câinii nu transpiră prin piele, ci doar prin pernițe și limbă, ori prin intermediul respirațiilor accelerate. Așadar, pentru ei este mai dificil să își regleze temperatura. De aceea este important să ferim câinele de caniculă și să îi oferim tot ce are nevoie pentru a nu avea de suferit.

Plimbările în aer liber nu trebuie să-i lipsească patrupedului nici în zilele călduroase, trebuie doar să știm când e momentul cel mai indicat pentru a-l scoate afară. Fără o atenție deosebită din partea noastră, câinele poate ajunge să sufere din cauza hipertermiei, o afecțiune extrem de gravă, ce se instalează rapid la animale, iar în unele cazuri poate fi chiar fatală. Cele mai afectate sunt rasele de câini cu blană lungă, originare din zone reci, precum și câinii cu diverse boli cardiace sau respiratorii.
Ce trebuie să știm înainte de a scoate cățelul la plimbare
Pe timpul verii, atunci când sunt scoși la plimbare, câinii sunt expuși nu doar razelor soarelui – pernuțele lăbuțelor iau contact direct cu asfaltul fierbinte, iar în zilele toride poate ajunge la temperaturi de 60-70° C. Câinii de talie mică sunt mult mai expuși, fiind mai aproape de nivelul solului, așadar trebuie să suporte și reflectarea căldurii asfaltului.
Dacă nu suntem siguri de temperatura asfaltului, putem face un test simplu: punem podul palmei jos și dacă în cinci secunde simțim că trebuie să îndepărtăm mâna, atunci este prea cald pentru blănosul nostru. Dacă mai târziu constatăm că asfaltul nu s-a răcit suficient, lăsăm câinele să meargă doar pe iarbă. Iar dacă va găsi și o fântână arteziană unde să se răcorească, în mod sigur va fi foarte fericit.

Trebuie să reținem că plimbarea câinelui la orele prânzului sau la amiază este interzisă. Plimbările în zilele cu temperaturi ce trec de 30° C nu sunt deloc distractive pentru patrupezi. Cele mai bune momente pentru a merge la plimbare cu animalul nostru de companie sunt dimineața devreme și seara târziu. De asemenea, sunt recomandate plimbările scurte, pe distanțe mai mici.
În plus, este important să nu lăsăm niciodată câinele să stea direct în soare – trebuie să îi oferim oricând posibilitatea să se retragă la umbră (un parc umbros este un loc ideal) atunci când acesta vrea să se odihnească și să îi dăm apă cât mai des pentru a nu se deshidrata. Să avem tot timpul apă cu noi, în recipiente speciale, ușor de cărat.
În timpul plimbărilor sunt recomandate pauzele mai mari atunci când pufosul are chef de joacă. Chiar dacă pare dornic să alerge încă o tură după minge, trebuie să îl oprim fiindcă există riscul de leșin din cauza efortului intens la temperaturi prea ridicate. Pot avea de suferit în special rasele de câini brahicefalice (Mops Englez, Bulldog Francez, Shih Tzu etc. și metișii).
În concluzie, câinele nu trebuie să ne însoțească în permanență, așa cum probabil sunt obișnuiți mulți dintre noi, mai ales când sănătatea acestuia poate fi pusă în pericol. Atunci când temperaturile sunt foarte ridicate trebuie să conștientizăm că cel mai bine pentru prietenul nostru patruped este să rămână acasă, unde temperatura este constantă, iar apa îi stă la dispoziţie ori de câte ori are nevoie.