Gestația la pisici este un eveniment important, iar dacă ați decis să creșteți câțiva pisoi simpatici, trebuie să fiți pregătit pentru o întreagă aventură. Din fericire, o pisică este mai mult decât capabilă să aibă grijă de pisoii ei la naștere și de cele mai multe ori este indicat să o lăsați să se ocupe singură. Cu toate acestea, sunt câteva lucruri pe care le puteți face pentru a o ajuta încă din perioada gestației, dar înainte e bine să știți cum să recunoașteţi semnele care indică faptul că pisica va avea pui.
Semnele gestației la pisici
Primul indicator al gestației este întreruperea ciclului de călduri. O pisică gestantă mănâncă mai mult decât de obicei și va avea episoade de „greață matinală“. După cinci săptămâni, gestația va deveni vizibilă în zona abdomenului și va continua să crească până la momentul nașterii.
Gestația poate produce inclusiv modificări în comportamentul felinei – este posibil să devină mai afectuoasă și să își dorească să petreacă mai mult timp cu voi, ori, dimpotrivă, poate deveni distantă. Însă nu e motiv să vă faceți griji, ambele comportamente sunt perfect normale.
Dacă nu sunteți sigur că pisica este gestantă, mergeți la un cabinet veterinar. Acolo i se vor face testele necesare care vor arăta dacă viitoarea mămică este sănătoasă. O pisică naște, în medie, între 2 și 5 pisoi.
Îngrijirea și hrănirea pisicii gestante
Este extrem important să aveți grijă de sănătatea pisicii pe toată durata gestației, în special în ceea ce privește gestionarea nutriției. Gestația unei pisici durează, în medie, în jur de 65 de zile. În primele două trimestre se formează depozitele de grăsime care pregătesc corpul pentru fătare, iar în ultima parte surplusul de greutate provine direct din creșterea puilor.
Cel mai bun mod prin care femela obține nutrienții și greutatea de care are nevoie atât pentru fătare cât și pentru alăptarea pisoilor este o hrană bogată în grăsimi. Trebuie, însă, monitorizată cu atenție pentru a se evita creșterea inutilă în greutate. În timpul primelor două treimi din gestație, felina nu ar trebui să ia mai mult de 40% din greutatea ei. Obezitatea poate conduce la complicații în timpul fătării, precum și alte probleme de sănătate. Din acest motiv, alegerea hranei potrivite și hrănirea corectă pe durata gestației sunt esențiale pentru a proteja sănătatea pisicii și a pisoilor.
Cu ce și cum să hrănești pisica gestantă
La începutul gestației, este recomandat să îi dați treptat hrană bogată în grăsimi, amestecând 25% hrană nouă și 75% hrană existentă. În decurs de cinci până la șapte zile, procentul de hrană nouă poate crește până ajunge la 100%, fapt ce ajută la reducerea tulburărilor digestive pe care le poate provoca o schimbare bruscă a hranei. Pe măsură ce gestația pisicii avansează, nevoia suplimentară de energie va crește cu aproximativ 10% în fiecare săptămână. În etapele finale de gestație, consumul de energie este cu 70% mai mare decât în mod obișnuit, așa că hrana cu conținut caloric bogat este mult mai indicată.
Este important să cântăriți regulat pisica și să îi ajustați porțiile de hrană, respectând programul stabilit – hrănirea se va face în anumite momente ale zilei și într-un anumit loc. Asigurați-vă că pisica are și suficientă apă pe tot parcursul zilei.
De asemenea, păstrați contactul cu medicul veterinar și duceți pisica la consult periodic pentru a fi sigur că atât ea. cât și pisoii sunt sănătoși.