Alina B., proprietară Osho și Karma
Pandemia asta v-a adus multe bătăi de cap, nu-i așa? Ei bine, nouă ne-a adus două mâțe. După o lună de lockdown și urcat pe pereți, într-un apartament de bloc din capitală, ne-am amintit că aveam o casă nelocuită la țară, așa că ne-am mutat la aer curat. Primăvară, iarbă verde, noi doi, copilul și o curte de 4000 de metri pătrați. Parcă lipsește ceva din tabloul ăsta bucolic, nu?!
N-apucăm noi de terminat contemplarea tabloului familiei perfecte, că ne trimite o vecină de la bunici poze cu noua producție de pisici de la moșia ei: tărcate, negruțe, pătate, vreo şapte bucăți. „Dacă e să ne luăm, musai să nu fie motan, că motanii sunt leneși”, mustăcim noi. „O pisică, asta da, să prindă șoareci. Dar ia stai, ce e ghemotocul ăla gri, cu ochi albaștri, din poză? A, e motan… Mda, mai vedem.”
Câteva zile mai târziu, Osho străbătea primul drum cu mașina, 350 de km, până la noua lui locuință. La trei zile de la sosirea ghemotocului în noua casă, am organizat ziua fetei cu vreo șapte împielițați de copii care altă grijă n-aveau decât să verifice motanul pe toate părțile. A mai rămas săracul cu 8 vieți în urma petrecerii și a dormit trei zile și trei nopți după, ca să își revină după excesul de atenție. Nu știm când a trecut timpul, când i s-a brumărit blănița, când s-a insinuat pe perna noastră noaptea.
Cert e că Osho a devenit familie și a străbătut de atunci, alte câteva sute de kilometri, pe unde ne-au purtat și pe noi drumurile. Ultima plimbare la Suceava s-a soldat cu o contuzie la un șold și șchiopătat timp de 2 luni. Să fi fost un câine, un gard în care s-a înțepenit sau vreo mașină care l-a lovit, nu știm. Cert e că am suferit lângă el zi și noapte, până a început să își revină.
Dar se pare că soarta ne rezerva și alte surprize. Într-o seară aud venind dinspre magazia de lemne un mieunat. E, trebuie să fie mâța aia codană de îi dă târcoale lui Osho și mai vine la bobițe. Nu mă duc după ea, că e frig afară. Dimineață, dau drumul lui Osho în curte, să își facă rondul și mă strigă fata: „mami, mami, Osho bate o mâțucă mică, mică. Trebuie să vezi!”. Ei, aș! De unde să vină o mâțucă mică la noi: stânga, dreapta, spate, suntem înconjurați de terenuri agricole, în față e DN-ul. M-aș mira să treacă un pui de mâță de filtrele de câini vagabonzi care patrulează zona. Dar când ies afară, un mieunat plin de jale se aude din magazia de lemne.
Dacă nu era așa de mică și nu avea ochii ăia frumoși de zici că sunt dați cu creion dermatograf, Karma nu intra așa ușor în viața noastră. Am adus-o în casă, i-am dat o strachină cu lapte pe care a leorpăit-o toată și de atunci e flămânda familiei. Nu știu cât o fi făcut foamea și frigul până a ajuns la noi, dar cert e că nici acum, după două luni, nu și-a revenit cu foamea. Și nu credem că o va face vreodată.
De la mârâit și priviri disprețuitoare, încet-încet Osho a început să se lase lins pe urechi de Mimi (știu că inițial i-am zis Karma, dar zău că are față de Mimi!) și acum se țin în brațe drăgăstos, mai ales când vine somnul de prânz. Seara au cel puțin două partide de răfuială, în care se bat parte-n parte, de trebuie despărțiți prin două uși, ca să nu își scoată ochii. Și da, Osho are la activ doi șoricei și e atletul familiei, în timp ce Mimi a bifat multe ore de somn pe canapea, la căldurică. Asta așa, ca să nu mai operăm cu prejudecăți când vine vorba de lumea felinelor.
Alina B. e fotograf și jurnalist freelancer. Nu e ceea ce s-ar putea numi “a cat person”, dar are o oarecare sensibilitate exacerbată, care o face să plângă inclusiv la reclame și desene animate, așa că nu este de mirare că se lasă ușor impresionată de un tors ca la carte.
