La fel ca și oamenii, odată cu înaintarea în vârstă, și prietenii noștri necuvântători își schimbă comportamentul și pot suferi de anumite afecțiuni specifice vârstei. Ce este cu adevărat important este să le acordăm atenția de care au nevoie și astfel să observăm orice semn care ar putea indica o problemă de sănătate. De cele mai multe ori, depistarea timpurie a acestora cu ajutorul medicului veterinar face diferența între suferință și tihna unei vieți liniștite a felinei senioare.
Pisicile nu pot fi dresate, spun unii cercetători. Dar cu siguranță prietenia care se creează între o felină și stăpânul său este unică și indestructibilă. Și tocmai datorită acestei prietenii, proprietarii pisicilor senioare ajung să le cunoască foarte bine comportamentul, nevoile, obiceiurile, lucrurile care le plac și cele pe care le detestă.
Este astfel, ușor de depistat atunci când, odată cu trecerea anilor, vine momentul în care micul tău necuvântător are nevoie de ajutor. Cunoscându-l la fel de bine ca pe oricare dintre membrii familiei tale, vei ști să observi atunci când apar schimbări în comportamentul său.
Iată la ce ar trebui să fii atent:
- Pisica nu mai folosește litieră. Își face nevoile pe lângă ea, în locul în care doarme sau în alte încăperi
- Urinează frecvent
- Miaună excesiv, este iritată și chiar devine agresivă atunci când este mângâiată
- Nu mai este la fel de atentă la ce se întâmplă în jurul său. Nu te mai întâmpină la ușă când te întorci acasă. Nu se mai joacă și se îndepărtează când te apropii de ea, evitând să fie luată în brațe
- Nu are poftă de mâncare
- Nu se mai toaletează ca de obicei, iar blana sa este lipsită de luciu
- Se deplasează cu dificultate
Dacă observi unul sau mai multe dintre simptomele de mai sus este important să mergi cu pisica ta la medicul veterinar. De cele mai multe ori pot fi doar schimbări care apar odată cu înaintarea în vârstă, dar dacă acestea sunt cauzate de probleme de sănătate atunci depistarea și tratarea lor timpurie este cel mai bun lucru pe care poţi să-l faci pentru prietenul tău necuvântător.
Înaintarea în vârstă aduce cu ea slăbirea organismului, iar posibilele afecțiuni pot dezvolta cu ușurință complicații și o suferință prelungită.