Dr. Mădălina Stanciu
„The wolf, disarmed of ferocity, is now pillowed in the lady’s lap” (Edward Jenner)
Sunt medic veterinar, dar și proprietar de câine, Nancy, un Yorkshire abandonat. Și trebuie să recunosc că mă prinde seara de multe ori, cu Nancy în pat, care doarme pe perna mea, îmi ocupă trei sferturi din pat și mă întreb dacă e bine ce fac. Sunt atentă pe tot parcursul zilei la mimica ei și încerc să deslușesc dacă este fericită sau nu. Așa am observat că în zilele în care am o dispoziție proastă câinele meu este agitat, nervos și face numai prostii. Și am multe zile mai proaste, sunt deseori stresată.
Se știe că între ADN-ul lupului și cel al câinelui este o diferență doar de 1%. Și totuși cum a ajuns acest lup la noi în pat, sub păturică, sforăind?
Din cele mai vechi timpuri, relația om-câine a fost una în folosul ambelor părți. Sunt multe teorii ce stau la baza domesticirii câinelui. Se consideră că această creatură pufoasă, pe care noi azi o numim câine, s-a apropiat de oameni căutând resturi de mâncare, căldura focului și ușor-ușor a învățat că această apropiere aduce mai multe beneficii.
Noi la rândul nostru, am profitat de această relație și am folosit câinii în diverse scopuri de-a lungul timpului, cum ar fi vânătoarea sau paza. Deținerea câinilor în scop de distracție este o practică relativ nouă și datează din epoca victoriană.
Antropomorfizarea este un termen ce se referă la atribuirea de caracteristici umane unor animale sau obiecte. Practic, devenim părinți de cățeluși, atribuind animăluțelor noastre sentimente, trăiri care ne reprezintă pe noi.
Întrebarea rămâne dacă este corect sau nu acest lucru și dacă este în beneficiul animalului nostru de companie. Câinii au abilități senzaționale de a se adapta unei vieți care corespunde întru totul cu a proprietarului. Aceste abilități cauzează, din păcate, o interpretare greșită a intențiilor sale.
Patologii asemănătoare între deținători și companionii lor
Sute de câini urcă pe mesele noastre de consultație, fricoși, anxioși, iar prima replică a proprietarilor este: nu îi place la veterinar, este supărat, este gelos, s-a trezit prost dispus etc. Oare să fie așa? Sau oare noi suntem cei supărați, nouă ne este frică de suferința lui la veterinar, noi suntem geloși, noi ne-am trezit bosumflați de dimineață? Din povestiri în povestiri, deseori descoperim că problemele câinilor sunt de fapt problemele proprietarilor. Nu de puține ori am remarcat patologii asemănătoare între deținători și companionii lor: câini cu hipertensiune – proprietari cu hipertensiune, câini cu hipotiroidism – proprietari cu hipotiroidism. Asta ne face să ne gândim ce implicații sunt și ce legătură puternică există între câini și oameni. Și ce consecințe au stresul cotidian, problemele noastre de zi cu zi, față de empaticul câine urban.
Știm atât de multe despre câinii noștri, dar hai să vedem de ce sentimente sunt ei capabili de fapt? Știm despre câini că visează aproape de fiecare dată când dorm, știm că sunt capabili să rezolve probleme prin simțurile lor ascuțite, în special mirosul și vederea. De asemenea sunt capabili să recunoască voci și să aprecieze ce fel de om este persoana care vorbește cu ei.
Un studiu interesant din 2007 de John Bradshaw și Nicola Rooney a adunat niște informații foarte interesante despre câini. Se pare că aceștia preferă mai de grabă oamenii care sunt generoși. Cercetătorii au pus numeroși câini să privească un scenariu în care un om al străzii cerșește și o altă persoană îi oferă bani. Toți câinii au arătat imediat afecțiune persoanei care a oferit bani cerșetorului.
Oglinzile noastre la purtător
Câinii au de asemenea o memorie foarte bună, aceștia își amintesc mirosuri specifice, oameni pe care i-au cunoscut în trecut, chiar și mici incidente neplăcute. În memoria lor rămân întipăriți oamenii care au fost buni cu ei, zonele unde se pot ascunde în caz de pericol și care sunt locurile sigure pentru ei. De aceea impresia cu care rămân de la veterinar este foarte importantă.
Cel mai bun exemplu de antropomorfism: să ne imaginăm o situație în care punem o bucată de carne delicioasă pe o masă și îi oferim câinelui ocazia perfectă să o fure. Cum ne-am putea aștepta să nu facă acest lucru? Ne putem imagina că Azorel știe că „nu e frumos” să fure de pe masă? Știe că ne poate supăra dacă o face? Prin ce mecanisme poate face asta? Însă ce se întâmplă dacă Azorel nu se atinge de bucata de carne și o ignoră, iar proprietarul îi oferă afecțiune și îl felicită că s-a abținut?
Cred din ce în ce mai mult că aceste suflete, de dragul de a ne face pe plac, se transformă în oglinzile noastre la purtător. Și ne copie fiecare trăire, pe care noi o interpretăm ca un sentiment. Oare având grijă de trăirile noastre avem grijă și de ei?
În final, câinii noștri, lupii de altădată, au nevoie de reguli, de limite și structural sunt formați să urmeze o rutină. Ca această relație să se fructifice frumos, ca să avem un câine echilibrat, fără probleme de comportament, el are nevoie de un program, de socializare și de dresaj. Și are nevoie de Părinți fermi, dar calzi. Partea frumoasă este că, în schimbul unei mici recompense, sunt gata să facă orice pentru noi!
Dr. Mădălina Stanciu
Dr. Mădălina Stanciu, medic veterinar, absolventă a Facultăţii de Medicină Veterinară din Iaşi, în 2016. În prezent asistent manager la Clinica Veterinară Pets Land. Pasionată de relația dintre medicii veterinari și proprietarii de animale, încearcă să aducă mereu îmbunătățiri acestui capitol. Urmează cursuri de aprofundare în etologie animală, dorind ca pe viitor să ofere consultații și consiliere în acest domeniu.
