Dr. Oana Lavinia Mihalcea
În ultimul an, în activitatea desfăşurată în clinică am întâlnit un număr mare de pisici diagnosticate cu imunodeficienţă felină, un lucru de altfel îngrijorător. De aceea, pri intermediul acestui articol, dorim să venim în sprijinul proprietarilor cu informații suplimentare, menite să ajute la scăderea incidenței bolii în rândul pisicilor domestice.
Imunodeficiența felină este o boală de natură virală, produsă de un virus din familia retrovirusurilor, genul Lentivirus, și este similar celui care cauzează oamenilor temuta boală HIV (SIDA). Virusul a fost izolat și descris complet încă din 1987, iar studiile asupra acestuia au continuat de-a lungul anilor până în prezent.
Virusul în cauză produce, după cum spune și denumirea, o imunodeficiență, adică o scădere severă a statusului imunitar și a capacității organismului de a se proteja și de a reacționa corect la alți patogeni (bacterii, virusuri, paraziți).
Cum se transmite
Virusul se transmite prin mușcături, salivă și zgârieturi. Rar, la unele pisici, fătarea a fost descrisă ca fiind cale de transmitere a virusului. Deși este un mod insuficient studiat, sunt dovezi că virusul se poate transmite şi pe cale sexuală, întrucât în sperma motanilor s-au putut evidenția particule virale în cantități mici. Femelele gestante seropozitive vor transmite o imunitate pasivă puilor, care se poate păstra până la 4 luni, motiv pentru care testarea pentru FIV este inutilă mai devreme de această vârstă.
Manifestările imunodeficienţei feline
Infecţia cu FIV progresează trecând prin patru stadii diferite, în funcție de momentul în care pisica intră în contact cu virusul și în funcție de simptomele pe care le prezintă, astfel:
În stadiul 1 și 2 pisica ce a intrat în contact cu virusul devine seropozitivă. Acest lucru se întâmplă în intervalul de 4 până la 6 săptămâni de la infecție și este greu de diagnosticat, întrucât nu prezintă modificări comportamentale majore. Dacă proprietarii felinelor nu sunt atenți, aceste stadii pot trece de multe ori neobservate. Totuși, în cazul unei pisici de interior pe care proprietarii o mângâie constant, se poate observa creșterea unor limfonoduri pe corp sub forma unor umflături. Aceste umflături pot dispărea de la sine după 2-3 luni sau pot dispărea și reapărea cu periodicitate. Acesta este momentul în care e obligatoriu să mergem cu pisica la medicul veterinar și să solicităm un set de analize. O simplă hemoleucogramă poate evidenţia cele două faze incipiente ale bolii, prin scăderea neutrofilelor, care persistă o perioadă mare de timp, sau prin scăderea tuturor leucocitelor, lucru care reprezintă un semnal de alarmă pentru medic și poate indica o problemă incipientă.
Când apar semnele clinice de boală, pisica ajunge deja în stadiul 3. Aceste simptome variază de la pisică la pisică, manifestându-se în general cu episoade de febră recurentă, aparent rezistentă la tratamente, cu un aspect mat sau neîngrijit al blănii, cu cădere excesivă a părului și stări de apatie, moleșeală sau inapetență cu caracter ocazional, care vin și trec fără un motiv aparent. În acest stadiu, medicul veterinar va observa pe hemoleucogramă o leucopenie generalizată, adică o scădere a tuturor celulelor albe ce au rol în imunitate, însoțită uneori de anemie de diverse grade, iar la efectuarea unui profil biochimic poate apărea chiar afectarea renală incipientă sau a altor organe. Această fază poate dura câțiva ani, în funcție de fiecare pisică, și din nou, dacă nu suntem atenți, poate trece neobservată.
Stadiul 4 al bolii este etapa în care se pune cel mai adesea diagnosticul din cauza faptului că simptomele se accentuează și încep să producă semne vizibile. Animalele slăbesc, au limfonoduri (ganglioni) inflamate persistente, au simptomatologie gastro-intestinală cu episoade de vomă, diaree, lipsa poftei de mâncare, conjunctivite, stomatite, gingivite și fac diverse infecții secundare, care, netratate, sunt mai mereu fatale.
În acest stadiu, aproximativ 30% dintre pisici vor dezvolta neoplazii (tumori) de diverse tipuri, cel mai frecvent fiind limfomul. Bolile cavității bucale (stomatite/gingivite) apar la 40-50% dintre animale, fiind urmate de boli cronice renale cu insuficienţe și glomerulopatii la aproximativ 10-20% dintre cazuri. De asemenea, apar leziuni și boli la nivelul globului ocular de tipul uveitelor anterioare, glaucomului, conjunctivitei și cheratitei secundare herpesvirusului care poate fi prezent la aceste animale.
Ca și în cazul omului, nu virusul propriu-zis ucide, ci o fac bolile infecțioase secundare scăpate de sub control și la care organismul nu mai poate reacționa corect. Pentru un motan/o pisică seropozitivă, o banală răceală, altfel ușor tratabilă, poate fi fatală.
Care sunt pisicile expuse îmbolnăvirii
Incidența bolii este mai mare în rândul masculilor, întrucât, fiind teritoriali, sunt mai agresivi, și își transmit mai ușor virusul prin mușcături/zgârieturi. Media de vârstă la care apar simptomele și este diagnosticată boala este între 5-8 ani, dar există nenumărate cazuri de pisici tinere cu evoluție rapidă a bolii, cât și pisici din categoria geriatricilor.
Pisicile ce provin din mediul extern (adoptate de pe stradă) sau cele ce au acces la exterior, chiar și ocazional, sunt cele mai expuse în mod evident și este extrem de important să înțelegem că pentru a proteja o pisică seropozitivă de infecțiile secundare (bacteriene, virale, parazitare) este necesar să o ținem cât mai izolată, nu doar pentru protecția ei, ci și pentru a nu răspândi virusul.
La masculi este simplu să reducem riscul de infecție, castrându-i cât mai devreme posibil, pentru a descuraja comportamentul agresiv-teritorial pe care îl au în mod instinctive, şi astfel se evită conflictele ce apar în urma acestuia.
Diagnosticul se pune în baza unui set complet de analize, ce trebuie să includă obligatoriu o hemoleucogramă și, în prezent, pentru identificarea seropozitivilor se utillizează o serie de teste rapide ce pot oferi un diagnostic cert pe loc. De multe ori identificăm pisici aparent sănătoase și fără semne clinice, dar pe hemoleucograma cărora apar ușoare semne de leucopenie sau limfopenie, iar la testare avem surpriza de a le găsi seropozitive. Menționez acest aspect întrucât doresc să subliniez importanţa efectuării anuale a unui set de analize de control, chiar şi la animalele aparent sănătoase. Să nu uităm faptul că pisicile sunt niște actori grozavi şi ne pot păcăli ascunzându-și simptomele până când este prea târziu pentru a interveni.
Tratamentul imunodeficienţei feline
Din nou aduc în discuție comparația cu virusul HIV și menționez că nu există tratament. Singura terapie este cea menită să țină sub control replicarea virală și evitarea agravării infecțiilor secundare ce apar. Medicația rămâne interferonul recombinat felin omega, pentru care există protocoale studiate de-a lungul anilor cu rezultate foarte bune în reducerea simptomatologiei și viremiei, dar se poate opta și pentru medicamente antivirale de tipul celor studiate la om, care pot fi de un real folos, dar pot avea și efecte secundare nedorite.
Protocoalele terapeutice diferă în funcție de simptomatologia pe care o prezintă pisica și de faza în care se află la momentul inițierii acestuia și pot fi destul de costisitoare. În terapie, un rol extrem de important îl au imunostimulatoarele, ce trebuie administrate regulat și care vin în sprijinul deficitului produs de virus. Pe lângă acestea, restul complicațiilor se tratează simptomatic în funcție de boala secundară dobândită sau de organele afectate.
În funcție de cursul terapeutic ales și de grija oferită pisicii, media de viață după diagnosticare variază de la câteva luni până la câțiva ani la pacienții asimptomatici (stadiile 1-3), dar este important de reținut că în acest timp vizitele la medic vor trebui făcute cu regularitate, analizele repetate și ecografia trebuie să devină parte a consultației de rutină. La pisicile aflate deja în stadiul 4, cu simptomatologie recurentă, care nu cedează sau cedează greu la tratamente, media de viață este de sub 1 an de la diagnosticare.
Important de reținut este că la pisicile adoptate de afară sau din adăposturi private este bine să li se efectueze testarea de FIV obligatoriu, mai ales dacă intenționați să aduceți pisica într-o familie cu alte pisici.
Din păcate, la noi încă nu există un vaccin autorizat, iar pentru această boală nu se vaccinează. Pentru a evita infectarea cu acest virus şi a reduce riscul îmbolnăvirii, sterilizarea femelelor şi castrarea masculilor este de maximă importanţă, iar pentru a fi în afara oricărui pericol, ieșirea afară a pisicilor trebuie limitată la plimbări ocazionale şi nu trebuie lăsate nesupravegheate nici o clipă.
Dr. Oana Lavinia Mihalcea
A absolvit în 2012 Medicina Veterinară, la Iaşi, fiind specializată în farmacologie, ecografie și medicină de laborator. Este pasionată de medicina internă, în special de urologie-nefrologie şi ecografie. Din dorinţa de a aduce serviciile de medicină veterinară la cele mai înalte standarde, inaugurează în 2016 clinica Arena Vet. Are încredere doar în diagnosticele corecte, puse în urma investigaţiilor medicale amănunţite, în medicina preventivă şi se bazează foarte mult pe colaborarea dintre colegi.