Câinii sunt considerați, de obicei, seniori atunci când ajung la vârsta de 7 ani; cu toate acestea, câinii de talie mare pot fi considerați seniori de la vârsta de 5 ani, iar cei de talie mică de la 9 ani.
Atunci când câinele tău devine senior este important să-i menții sănătatea și fericirea în „anii lui de aur”. Aceste deziderate se pot obține prin vizite regulate la medicul veterinar, prin menținerea exercițiilor moderate și prin furnizarea dietei și suplimentelor adecvate.
După ce ai făcut primul pas în a solicita un consult veterinar al câinelui tău senior, este foarte important să mergi la controale regulate la cabinetul tău veterinar, pentru a depista orice problemă și pentru a-l menține pe blănos în cea mai bună formă.
Nu uita, cu cât depistezi din timp orice problemă, cu atât mai repede poate fi prevenită sau tratată.
YuMOVE ADVANCE for Dogs este un supliment pentru articulațiile câinelui tău, cu acțiune triplă. La bătrânețe, epuizarea articulațiilor poate determina anchilozarea câinelui tău și diminuarea mobilității lui. YuMOVE ADVANCE for Dogs ajută și ameliorează rigiditatea articulară, menținând câinele activ și mobil.
- Ajută articulațiile rigide
- Întărește structura articulațiilor
- Îmbunătațește mobilitatea
- Ajută procesul antiinflamator propriu al organismului
Cum să depistezi cele 7 semne vizibile ale îmbătrânirii
Ne dorim să îți reamintim principalele semne la care să fii atent atunci când câinele tău înaintează în vârstă. Multe dintre următoarele pot fi privite ca o simplă „îmbătrânire”, dar oricum multe dintre aceste probleme sunt tratabile și câinele tău poate trăi în continuare o viață frumoasă.
RIGIDITATE ȘI DURERE ARTICULARĂ
Câinele tău:
- Pare reticent să se plimbe, să sară sau să se joace?
- Rămâne în urmă la plimbare?
- Pare anchilozat după exerciții sau repaus prelungit?
- Se ridică greu din poziția de repaus?
- Prezintă disconfort atunci când este atins?
- Doarme mai mult?
Dacă răspunsul tău este DA la vreuna din întrebările de mai sus, câinele tău poate suferi de rigiditate și durere articulară. Consultă-ți medicul veterinar cu privire la utilizarea unui supliment pentru articulații, care să îmbunătățească mobilitatea. Încearcă YuMOVE ADVANCE for Dogs.
MODIFICAREA CULORII ȘI ASPECTULUI BLĂNII
Pe măsură ce câinele îmbătrânește, cu atât o să îi apară mai mult păr alb, în special în jurul botului. Blana lui poate, de asemenea, să devină mată. Consultă-ți medicul veterinar cu privire la recomandarea unui supliment cu Omega 3 și 6, precum YuMEGA Dog, pentru a-i reda pielii și blănii câinelui tău frumusețea naturală.
MODIFICAREA FRECVENTĂRII „TOALETEI”
Tonusul musculaturii câinilor bătrâni poate slăbi, cauzând nevoia acestora de a merge mai des la toaletă. Scoate-l mai des afară, pentru a preveni orice „accident” în casă.
PIERDEREA VEDERII SAU AUZULUI
Câinii pot începe să-și piardă vederea și auzul pe măsură ce îmbătrânesc. Încearcă să nu faci modificări radicale ale aspectului camerei și, în loc, să-l strigi, de ce nu încerci să-l înveți cu semnalele manuale – câinii bătrâni POT învăța trucuri noi.
PIERDEREA SAU CREȘTEREA ÎN GREUTATE
Câinii bătrâni au nevoi nutriționale diferite față de cei tineri. Fă o programare la medicul tău veterinar pentru a stabili dieta și exercițiile care să prevină problemele viitoare.
DEPUNEREA TARTRULUI ȘI DIMINUAREA APETITULUI
Poate ai observat că mirosul respirației câinelui tău s-a modificat. Este important să îți informezi medicul veterinar despre aceasta, cu atât mai mult cu cât câinele tău poate avea nevoie de tratament stomatologic. Periajul dentar făcut acasă câinelui poate ajuta la prevenția unor probleme viitoare.
CONSUMUL MAI CRESCUT DE APĂ
Setea excesivă se poate datora mai multor factori; așadar, este cel mai bine să discuți cu medicul veterinar în cazul în care câinele tău bea mai multă apă decât de obicei.
În cazul în care ai identificat oricare dintre semnele de mai sus, vizitează o clinică veterinară pentru mai multe sfaturi.
Sfaturi importante pentru îngrijirea câinelui tău senior
- Scoate-ți seniorul la plimbări mai scurte și mai dese pe timpul zilei. Câinii în vârstă pot depune eforturi să reziste unor plimbări mai lungi, dar au nevoie de mult exercițiu, pentru a le menține mobilitatea.
- Câinele în vârstă poate percepe frigul mai intens, cumpără-i o haină cu care să-l îmbraci atunci când temperaturile sunt scăzute.
- Pune-i la dispoziție apă proaspătă în fiecare zi.
- Ține-ți câinele la căldură și mută-i culcușul în afara zonelor unde este curent.
- Palpează-l în mod regulat pentru a depista noduli, pot să nu însemne mare lucru, dar întotdeauna este cel mai bine să-l duci la control medical veterinar.
- Oferă-i câinelui tău un pat moale în care să doarmă și să-și aline articulațiile dureroase.
Îngrijirea câinelui tău senior îi va oferi o viața lungă și fericită.
Nu uita să utilizezi acest articol pentru a identifica semnele îmbătrânirii cât mai repede. Suplimentele nutritive pot fi de asemenea utilizate ca măsură preventivă sau pentru a ajuta în ameliorarea articulațiilor rigide, sănătatea digestivă sau condițiile pielii și blănii. Pentru mai multe sfaturi întreabă-ți medicul veterinar.