Vara cu toții ne gândim la excursii sau concediul mult așteptat! Unii dintre voi ați făcut deja rezervările și ați luat în calcul ca și blănosul vostru drag să vă fie partener în aventura din vara aceasta.
Dr. Anda Strîmbeanu
În cazul în care vorbim despre aventuri împreună în afara țării, ne-am gândit să vă enumerăm/ reamintim pașii ce trebuie urmăriți pentru a avea toate actele necesare pentru o vacanţă fără griji alături de patruped.

Începeţi cu o vizită la medicul veterinar! Acesta va verifica:
- Pașaportul. Orice pisică sau câine care iese din ţară trebuie să prezinte un Pașaport European. Atenție! Nu confundați pașaportul cu carnetul de sănătate pe care îl au majoritatea pufoșilor! Pașaportul European este singura variantă de carnet de sănătate valabil în toate țările europene și nu numai. El trebuie să cuprindă datele de identificare ale proprietarului, ale câinelui/pisicii, date cu privire la microcipul pufosului (numărul și locul de amplasare), precum și date privind statusul vaccinărilor, deparazitărilor interne, externe și vizele medicale anterioare fiecărei plecări în parte. Pașaportul se poate elibera în orice cabinet veterinar, pe baza buletinului proprietarului și a carnetului de sănătate al pufosului.
- Microcipul. Indiferent că vorbim despre un câine sau o pisică, pentru a putea părăsi țara este necesară microciparea (identificarea) lor. Microcipul se implantează sub piele, în zona cefei, interscapular și se poate face la orice cabinet veterinar. Microciparea se poate face indiferent de starea de sănătate a animalului. Dacă blănosul tău este deja microcipat, medicul veterinar va verifica doar datele microcipului şi locul în care se regăsește la momentul respecti
- Vaccinarea pufosului. Indiferent de țara pe care o vizităm în vacanță, pufosul tău trebuie să fie vaccinat antirabic cu cel puțin 21 de zile înainte de ziua plecării voastre pentru a-și asigura titrul de anticorpi necesari. Așadar, dacă știţi că urmează concediul, programaţi-vă la medicul veterinar și verificaţi împreună dacă vaccinul antirabic este încă valabil sau dacă este timp destul pentru revaccinarea pufosului. De asemenea, vaccinul se face după consultul medical, în urma căruia pufosul este considerat apt pentru vaccinare. Vaccinul se aplică şi puilor care au minimum 12 săptămâni. Aşadar, plecarea în vacanță cu un pui de câine sau pisică sub vârsta de 3 luni de zile nu este posibilă.
- Deparazitările interne/externe. Cu toții cunoaştem importanța acestor două manopere și, chiar dacă le facem uzual, ţineţi cont de regulile țării în care călătoriţi. Unele țări impun deparazitarea atât internă cât și externă cu 1-7 zile anterioare plecării.
- Viza medicală. Cu o zi înainte de plecarea în vacanță, fă-ți timp să treci cu pufosul tău pe la cabinetul veterinar. Acesta trebuie consultat de către medic și declarat apt pentru călătorie.
Cei 5 pași sunt universal valabili pentru plecările în afara țării cu câinele sau cu pisica. Vă rugăm să verificați împreună cu medicul vostru veterinar care sunt condițiile țării în care călătoriți. Unele dintre ele pot avea cerințe suplimentare, astfel că trebuie ținut cont de ele.
Nu lăsaţi totul pentru ultima săptămână, căci unele proceduri necesită o perioadă de timp mai mare pentru a fi îndeplinite complet și corect.
Dr. Anda Strîmbeanu
A absolvit Facultatea de Medicină Veterinară din București în 2012. Dragostea pentru pisici a determinat-o ca în ultimii 2 ani să își dedice în totalitate timpul studiului medicinei feline și a comportamentului felin. Toată experiența acumulată până acum în clinicile în care a lucrat a convins-o să înființeze Panda Vet Care, cabinet veterinar mixt, unde dorește să își continue pasiunea pentru medicina felină și să ofere servicii la standarde înalte.