Şunculitză a apărut în viață noastră în mod neașteptat am spune noi. Aveam deja un animal de companie, unul „mic”, de vreo 40 kg aşa, un labrador pe nume Zorro (nu vă temeți, doar numele e de el!).
Discutând într-o seară, bipeda spune: „Ştii, când o să fim la casă noastră, vreau și o pisică, să aibă și Zorro un prieten când rămâne singur acasă”, iar bipedul îi răspunde: „Şi mie îmi plac pisicile, ce să mai așteptăm? Hai să luăm unul, că pisica de la țară tocmai a făcut pui”.
Zis și făcut! Contactăm mama-pisică care avea doi motănei roșcați, unul cu botul alb și unul cu nasul portocaliu. Am dus tratative îndelungate pentru nume şi, într-un final, am decis ca acesta să fie Ozzy, deși nici măcar nu ne hotărâserăm ce motănel luăm. Am întrebat-o mama-pisică pe care dintre pisoi ni-l recomandă, şi a spus că Ozzy cel cu nasul alb este cel mai cuminte și mai leneș.
La început nu s-a înțeles cu Zorro așa cum am sperat. Ozzy fugea de Zorro, iar Zorro fugea de Ozzy, nici nu ştiam care era mai speriat. În cele din urmă s-au obișnuit unul cu celălalt, iar Ozzy s-a adaptat rapid traiului la apartament.
Activitățile lui preferate sunt mâncatul, dormitul, torsul, spălatul blăniţei, urmăritul vrăbiuțelor de la geam și, ocazional, puțin parkour prin casă. Dar în cea mai mare parte a timpului este leneș. Cu timpul, dormind și mâncând, i s-a depus şunculiţă pe burtică nevoie mare… și am început să glumim gratulându-l cu „Şunculitză, i-a uite ce gras ești”.
Şi aşa i-a rămas porecla: Şunculitză, Șuncă sau Şuncu, mai pe scurt. Pe lângă numele lui, este de admirat că răspunde la toate poreclele noastre.
Şunculitză nu este cel mai bun prieten al câinelui, dar nici dușman. Sunt oarecum frenemies, deși credem că în ascuns chiar se iubesc, iar când nu suntem acasă, se spăla unul pe altul. Dar să vă povestim ce mai face Şunculitză…
Când are chef să îl spele pe Zorro, iar labradorul nu vrea sau se gâdilă, încă nu ne-am dat seama prea bine, Şuncu îl cafteşte bine pe blănos. Uneori, lui Şunculitză îi place să se lăţească în culcuşul lui Zorro, iar câinele, fricos din fire, nu prea are curaj să-și revendice locul. Dar, cu toate astea, Şunculitză plânge de fiecare dată când îl scoatem pe Zorro la plimbare, miorlăie din toți rărunchii, neconsolat, și se opreşte doar atunci când i se întoarce câinele acasă.
Cu așa pisoi în casă, bipeda s-a gândit că dacă tot are un motan căruia îi place să pozeze, să-i facă o pagină de Facebook. Totul a început mai mult dintr-o glumă, dar Şunculitză și-a asumat rolul de „div” pisicesc, căci adoră să fie pozat.
Și am încălecat pe-o şa și v-am spus poveste-așa! O poveste cu-n pisoi de la țară, care s-a transformat în div de oraş.
La început, pagina se numea simplu Şunculitză, până într-o zi când… „divul” a avut chef de joacă şi s-a dus la birou unde atârna un cablu şi a început să dea cu lăbuţa. Când l-a văzut, bipedul i-a zis: „Ozzy, tu n-ai treabă de pisoi?” Şi așa a apărut pagina de Facebook Şunculitză, treabă de pisoi în formă actuală.
S-a dovedit o alegere înțeleaptă, căci pagină lui Şunculitză crește de la o zi la alta și binedispune mulți bipezi din toată țara. Şuncu, cum îi spunem noi, este un pisoi foarte independent, însă ne iubește mult (cel puţin noi aşa sperăm!).
Dacă v-a plăcut povestea, dați un like paginii și urmăriți-l pe Şunculitză, aici:
https://www.facebook.com/Sunculitza/
