Cățeii sunt predispuşi la afecţiuni stomatologice mai ales că dentiția lor este destul de asemănătoare cu cea a oamenilor. Puii de câini prezintă 28 de dinți de lapte, în timp ce copiii au 20, iar dantura definitivă a blănoșilor cuprinde 42 de dinți. Spre deosebire de oameni, cățeii nu au probleme legate de carii, însă pot suferi de o serie de afecțiuni ale gingiilor. Acestea pot fi prevenite doar prin vizite regulate la medicul stomatolog.
Potrivit medicilor veterinari, 4 din 5 câini care au depășit vârsta de 3 ani au probleme stomatologice din cauza depunerilor de tartru și placă bacteriană. Cele mai frecvente afecțiuni sunt cele ale gingiilor cățelului care se inflamează și în lipsa unui tratament de specialitate se poate ajunge chiar la abcese. În același timp, depunerile de tartru crează mediul propice ca bacteriile să se dezvolte în voie. Un prim simptom al acestei probleme este respiraţia urât mirositoare a patrupedului.
Pentru a evita suferința dentară a patrupedului, medicii veterinari recomandă în primul rând periajul periodic al dinților. Acesta este principala metodă de prevenire a afecțiunilor dentare la căței. Procedura se realizază în cabinetele veterinare.
Atunci când gingiile câinelui sunt deja afectate, blănosul nu va suporta periajul. Ca alternativă, specialiștii recomandă curățarea manuală. Pentru această operaţiune aveți nevoie de comprese sterile și de un litru de apă călduță în care aţi amestecat 2 lingurițe de sare. Îmbibaţi compresa în soluţie, apoi înfășurați-o pe degetul arătător și curățați dinții patrupedului făcând aceleași mișcări ca pentru periajul clasic.
În farmaciile veterinare există paste de dinți și periuțe speciale pentru dentiţia cățeilor, însă folosiți-le doar după ce v-aţi consultat cu un medic veterinar. De asemenea, doar medicul veterinar vă poate indica frecvența cu care trebuie să curățați dinții patrupedului. Se va ține cont de vârsta blănosului, de istoricul afecțiunilor și de alimentația acestuia. Un rol important în menținerea sănătății dinților cățeilor îl are și hrana acestuia.
Pentru informații despre igiena orală a companionului dumneavoastră și prevenirea unor posibile afecțiuni, adresați-vă medicului veterinar.