Ghem de pufoșenie, pisica este un animal cu totul deosebit. Greu de dresat, ba chiar imposibil ar spune unii, felina este recunoscută ca fiind unul dintre animalele despre care cercetătorii în domeniu recunosc că încă nu știu multe lucruri. Ceea ce o definește ca fiind un animal atât de special sunt și câteva dintre atuurile fizice cu care a înzestrat-o natura.

Ghearele reprezintă una dintre particularitățile pisicii. Iată de ce:
- Spre deosebire de ghearele altor animale, cele ale pisicii sunt retractabile. Cu alte cuvinte, atunci când nu le folosește, pisica le ascunde în pernițe. Iar acest lucru o ajută să fie un vânător de temut deoarece poată să pândească și să se apropie de pradă fără să facă nici un zgomot.
- Ghearele pisicii au forma asemănătoare unei seceri, iar acest lucru le ajută să se cațere, să facă salturi sau să-și țină prada captivă.
- Pisica își folosește ghearele pentru a-și marca teritoriul. Acestea zgârie locul pe care doresc să-l marcheze ca fiind proprietatea lor și tot în acest timp emană din pernuțe un miros specific care le atenționează pe celelalte feline că suprafața cu pricina are deja stăpân.
Mulți dintre proprietarii de pisici preferă să le taie ghearele periodic pentu a împiedica efectul distructiv pe care acestea le au asupra mobilei, perdelelor etc. Aceștia însă trebuie să aibă grijă să nu rănească pernițele pisicii sau ghearele în sine în timpul scurtării. Indicat este ca proprietarii de pisici să ceară sfatul unui medic veterinar la prima scurtare a ghearelor.