Pisicile sunt animale cărora le place să se joace, să exploreze, să se cațere și să vâneze. Într-o lume ideală, pisicile ar trebui să aibă acces atât la confortul și căldura unui cămin, cât și la libertatea de a ieși afară nestingherite. Sunt, însă, situații în care proprietarii felinelor nu au posibilitatea de a le lăsa pe pisici să se bucure de joaca în aer liber. Pentru ca pisica de casă să nu simtă lipsa lumii de afară și pentru a preveni apariția unor probleme de comportament, aţi putea să îi puneţi la dispoziție, în interiorul locuinței, diferite jucării, ascunzători şi, bineînţeles, un culcuş confortabil.
Jucării homemade
Prin definiție, pisicile sunt animale prădătoare. În libertate ele pot petrece ore întregi urmărindu-și prada, ca apoi să se joace cu ea. În interiorul casei e puţin probabil ca pisica să poată vâna, dar pet shop-urile vă pun la dispoziţie o varietate de jucării care i-ar putea stimula pisicii instinctul de vânător. Dacă aveţi timp liber, puteți confecționa singuri jucării şi ascunzători interesante pentru pisici:
- Ascundeți într-o cutie de pantofi bucăţele din mâncarea preferată a pisicii dumneavoastră. Decupați într-o parte a cutiei o gaură suficient de mare ca felina să poată ajunge cu labuțele la bucățile delicioase;
- În tuburile rămase de la prosoapele de hârtie pe care le folosiți în bucătărie agățați boabe din mâncarea uscată a pisicii. Pentru felină va fi o adevărată provocare să ajungă la ele;
Mototoliţi câteva pagini ale unor reviste vechi formând mingiuțe pe care apoi le lăsați prin casă, la îndemâna pisicii. Când va avea chef de joacă, acestea îi vor atrage atenţia imediat;- Nu uitați că pisicile au nevoie să se simtă în siguranță. Pentru a-i oferi un astfel de confort, confecționați-i căsuțe din cutii de carton, cu uși decupate, în care să se poată ascunde atunci când se simte stresată sau are nevoie de linişte;
- Pisicilor le place să observe întotdeauna ce se întâmplă în jurul lor și de aceea se urcă pe dulap sau pe cele mai înalte rafturi. Pentru a face lucrurile mai interesante, agățați-i jucării în acele locuri;
- Din pet shop-uri cumpărați ghivece sau semințe de iarba pisicii. Este în firea pisicilor să mestece această iarbă care le ajută la digestie și la eliminarea ghemotoacele de păr;
Dacă observaţi că pisica dumneavoastră refuză orice formă de joacă, îşi pierde curiozitatea pentru jucăriile noi, este apatică şi se izolează, este posibil să ascundă o suferinţă, iar în acest caz ar trebui să consultaţi un medic veterinar.