Fenomenul Pedală – the black and white walker

Am crescut câini de când mă știu. Cred că sunt 30 de ani de când câinele mi-a schimbat viața. Primul a fost Cookie, o încrengătură de câine Labrador superb și maidanez obișnuit. Am încercat să-i pun eu numele, Kerry, dar n-am avut succes. Frate-miu a avut onoarea de a-i da nume proaspătului membru al familiei. Cookie n-a avut, din nefericire, o viață lungă alături de noi.

Sebastian & Denisa

Sebastian despre Pedală

Dar ne-am obișnuit cu un suflet de câine în casă, așa că, după doar câteva luni de la dispariția lui Cookie, ne-am trezit cu Dolly. Dolly a fost sufletul meu pereche. Era o femelă boxer care, pot să jur, îmi citea gândurile. Dormea cu mine în pat și o făcea în așa fel încât să nu mă deranjeze. Dolly a murit în 2007, la câteva luni după ce m-am mutat din oraș și n-am putut să o iau cu mine, lucru care mi-a adus o suferință enormă. La fel ca și Cookie, nici lui Dolly nu i-am dat eu numele, mama fiind cea care i-a decis identitatea.

Au trecut câțiva ani și a apărut în viața noastră Codiță. Codiță a fost un Jagdterrier superb. A făcut senzație pe Facebook, îi ziceam „câinele ignifug” pentru că dormea în jar. Am vrut să-i dau numele de Bujie, dar n-am avut noroc, nevastă-mea a decis că e Codiță. Codiță a murit anul trecut în decembrie, lucru care ne-a lăsat cu o imensă durere în suflet, cu toate că nu a locuit cu noi în apartament.

După ce-a trecut perioada de plâns și suspine, perioadă care ne-a demoralizat aproape complet, soția mea a găsit un clip video pe internet și a zis, mai mult sau mai puțin în glumă, că vrea un Husky, ca să aibă cu cine să se certe.

Trei luni am căutat Husky-ul perfect. Am vrut să fie alb/negru, mascul și cu ochi albaștri. L-am găsit tocmai la Strehaia, așa că am mers cu mașina până acolo și l-am luat. A fost cadoul perfect și dragoste la prima vedere.

Și aşa a apărut Pedală. Cum spuneam mai sus, în 30 de ani de crescut câini n-am avut ocazia să dau nume niciunuia. Așa că acum am schimbat strategia. Când oamenii din jurul meu au auzit că vreau să-i zic Pedală, au început să râdă și să-i găsească alte nume. Așa că am ajuns la un compromis. Pedală e pe internet, Viktor e în viața reală.

Așadar, Pedală răspunde și la Viktor. Dar mai mult la Pedală. Pentru că, și nu zic asta ca o aroganță, câinele recunoaște sunete și nu nume. Când iese din casă, nu râd câinii din parc de numele lui, pentru că nici ăia nu știu ce înseamnă numele lor. Sunt doar sunete pe care ei le percep și le asociază cu anumite acțiuni.

Pedală este un fenomen acum pentru că a avut norocul să ajungă într-o familie care iubește câinii și care are o experiență de mai mult de un deceniu în social media. Pagina de Facebook a lui Pedală are acum peste o mie de urmăritori, postările de pe pagină au sute de like-uri și el doarme și nici sub coadă nu-l doare, pentru că l-am deparazitat, vaccinat și hrănit cum trebuie.

Pedală este un fenomen pentru că am căutat trei luni câinele perfect, am fugit după el să nu ni-l ia alții, am știut să-i facem pozele din unghiul potrivit și am știut să descriem pozele alea cum trebuie.

Pedală e un Husky care a avut noroc în viață, față de alții care sunt ținuți în lanț ca să sperie hoții doar pentru că aduce a câine lup. E alintat, e foarte inteligent, e deștept și foarte independent.

Denisa despre Viktor

Sebi îi spune Pedală, eu am optat pentru un nume mai… rusesc aşa, Viktor. Oricum bietul cățel este bulversat și este nevoit să răspundă la mai multe nume: Pedală, Viktor, Bobiță, Puișor etc. Dar se descurcă foarte bine, semn că e băiat deștept.

Despre cum a intrat în viața noastră a scris Sebi mai sus, eu spun doar că de vreo 20 ani tot zic că nu vreau câine în casă, pentru că e deranjul prea mare, dar copii nu o să avem și viața e prea scurtă ca să nu ai un suflețel (fie el și în corp de animăluț) care să te iubească și pe care să îl sufoci cu dragostea ta.

Sigur, am renunțat la covoare, am mascat cablurile, ne-a crăpat oglinda de la intrare, ne-a mușcat de mâini, de nas, ne trage de haine – și le rupe, rupe papucii dacă-i prinde. Dar nu contează. Drăgălășenia lui compensează pentru toate prostiile pe care le face.

A crescut într-o lună cât alții în șapte, ca în basmele românești. L-am luat la aproape 3 kilograme și, după o lună jumate de hrănit cu boabe și iubit ca pe propriul copil, a ajuns la 10 kg – pentru un Husky este ceva normal, doar că noi nu am mai văzut câine care să crească atât de repede. Primul pătuț i-a rămas mic și dacă va continua să crească în ritmul ăsta, o să trebuiască să ne luăm și noi un pat mai mare – căci da, Viktor/Pedală doarme cu noi.

Până una-alta, un lucru e sigur: este un câine iubit, răsfățat, care a nimerit bine în familia Bârgău.