În lume există peste 450 de milioane de câini, cu stăpân sau fără, și fiecare dintre ei sunt diferiți datorită caracterului unic, taliei sau lungimii blăniței. Diferiţi sunt şi cei care se înscriu în categoria de „cei mai mici căţei din lume” şi iată de ce:
- Chihuahua – un cățel adult are maximum 23 cm în înălțime și o greutate de până la 3 kg. Sunt foarte energici și în același timp foarte protectivi;
- Affenpinscher – datorită aspectului lor, acești blănoși mai sunt numiți și „câinii maimuță”. Nu depășesc 30 cm în înălţime, iar greutatea lor poate ajunge până la 4 kg;
- Brussels Griffon – în cazul acestor căței este vorba despre o încrucișare de rase: Pug și Toy Spaniel Englez. Cu o înălțime de 23 cm și o greutate de aproape 4,5 kg, acești micuți ocupă un binemeritat loc în clasamentul patrupezilor mignoni.
- Pomeranian – pentru că blănoșii din această rasă sunt extraordinar de jucăuși, au devenit foarte îndrăgiți în Statele Unite ale Americii unde, de altfel, au fost declarați în mod oficial cei mai populari căței. Nu ating mai mult de 30 cm în înălţime, iar în greutate cresc până la 3 kg.
În ciuda staturii lor, cățeii care fac parte din aceste rase sunt extrem de energici. Medicii veterinari le recomandă proprietarilor să fie atenți la dieta pe care le-o oferă patrupezilor de talie mică, fiind indicat ca alimentația acestora să fie una bogată în calorii. Pe de altă parte, este bine de știut că acestora le place foarte mult să lenevească pe canapea, aşadar stăpânii trebuie să fie atenţi să nu le ofere prea multă mâncare deoarece micuții blănoși sunt predispuși la obezitate.