Osteoartrita apare în general la câinii de peste 7 ani (peste 70% dintre aceştia suferă de această boală). Însă, e bine de ştiut că primele modificări articulare la câini apar după vârsta de 1 an şi sunt afectate, fără excepţie, toate rasele, nedovedindu-se că ar avea vreo legătură cu sexul acestora. Sunt predispuşi la osteoartrită câinii bătrâni, cei din rase de talie mare, câinii atletici şi rasele de muncă.
Dr. Andrei Timen
CAUZE
Cauzele apariţiei osteoartritei (OA) sunt: stresul accentuat şi repetitiv asupra unor articulaţii sănătoase, luxaţii, traumatisme, obezitate, stresul normal asupra unor articulaţii afectate, deformaţii congenitale scheletice, precum displazia coxo-femurală, displazia cotului. Trebuie amintite şi afecţiunile metabolice, precum diabetul şi sindromul Cushing.
SIMPTOME
Primele simptome ale osteoartritei sunt scăderea capacităţii de efort, dificultăţi la ridicare, evitarea sau urcarea dificilă a scărilor sau în maşină, perceperea unor zgomote de crepitaţie la mobilizarea articulară, reducerea mobilităţii articulare.
În general, atunci când câinele începe să şchiopăteze acesta este un prim semn clinic, care se va accentua mai ales în anotimpurile reci şi la schimbările meteorologice. Fiind o afecţiune însoţită de durere, în timp animalul va refuza să se deplaseze, va face mai puţină mişcare, ceea ce va agrava situaţia. Întotdeauna câinii supraponderali prezintă un risc crescut de apariţie a osteoartritei.
TRATAMENT
Tratamentul vizează combaterea durerii, a inflamaţiei şi redobândirea mobilităţii articulare.
Medicaţia trebuie prescrisă de către medicul veterinar şi adaptată fiecărui caz în parte. Tratamentul, în general, este de lungă durată, iar alături de analgezice şi antiinflamatoare trebuie introduse şedinţe de fizioterapie. Suplimentele care conţin glucozamină şi condroitină asigură oprirea degradării cartilajelor permiţând buna funcţionare a articulaţiilor.
Fiind o afecţiune degenerativă cu evoluţie continuă, osteoartrita nu se poate vindeca complet, dar dacă se respectă medicaţia prescrisă se îmbunătăţeşte semnificativ viaţa animalului de companie. De aceea diagnosticul pus din timp şi instituirea terapiei sunt elemente esenţiale în tratarea osteoartritei.
Dr. Andrei Timen
În urmă cu 12 ani a pus bazele clinicii veterinare Trivet din Cluj-Napoca. Dr. Andrei Timen este şi în viaţa personală un mare iubitor de animale. A fost printre primii crescători de Golden Retriever din ţara noastră, iar căţeluşele născute în casa lui au fost botezate după fiecare continent al Terrei.